(by sarah illenberger) îmi amintesc de pessoa scriind despre cum visul care ne promite posibilul intervine în viaţă, delegându-i propria lui soluţie şi oferindu-ne posibilitatea unei decepţii reale. îmi amintesc  senzaţia perpetuă de a...

o peliculă calmantă (anesteziantă) și fadă acoperă zilele tensionate din hunedoara, orele vide, ca niște black-outuri amânate, când mă caut în toate fotografiile care n-au fost făcute (sau developate, sau izbutite) și toate paginile de...

mereu, promisiunile unui viitor improbabil pe care le adăposteşti sub carapacea memoriei tale interzise, amintirile cărora nu le dai voie să te prindă pe picior greşit, la ce bun, de pildă, mirosul dulceag al altcuiva plutind ca un duh rău...

au rămas, fără-ndoială, detaliile, un rest de elemente alogene la care te uiţi indecisă (să le păstrezi? să le risipeşti? de ce ar durea mai tare decât marile pierderi?).  au rămas pomelnicile improvizate “câte s-au schimbat şi, dintre...

zicea ea (poeta aia, scriitoarea aia, care mi-a plăcut pe alocuri şi mi-a displăcut în esenţă, aşa că aici îi voi păstra, dacă-mi daţi voie, anonimatul): “n-am fost niciodată o învingătoare. n-am fost niciodată pe podium. şi nici nu-mi...