Nu, nu e individul acela cu joben şi baston, care te vizitează atunci când eşti căzut la pat. Aceea e o imagine pierdută în negurile secolelor trecute, când confortul social nu trebuia încă întrucâtva contrabalansat cu birocraţia ridicată...
Pesimistul din mine a citit asta. Optimistul asta (deşi nu spune nimic de preluarea colaboratorilor).
A fost un spaţiu în care am fost mereu primit cu braţele deschise şi apreciat pentru ceea ce fac. În care am încercat sentimentul datoriei...
